Birouri vii

Acest proiect s-a născut din necesitatea de a migra de la fotografii statice spre prezentarea vieții din birourile amenajate. De aceea vrem să vorbim despre Birouri Vii, despre oamenii reali din companii și nu despre metri pătrați, spații de relaxare și numărul sălilor de conferințe.

Vorbim despre recrutare, mediul de lucru, echipe de profesioniști, planuri de viitor și puțin despre arhitectură.

Vrem să aflăm cum folosesc oamenii aceste birouri și spații conexe, cu ce mijloc de transport ajung angajații la acele birouri, cum au ajuns să lucreze în această companie și ce îi face să meargă mai departe.

23

Când vine vorba de motivarea angajaților, una dintre cele mai noi tendințe se referă la ”corporate wellbeing” și nu întâmplător una dintre componentele de bază ale oricărui proiect de corporate wellbeing se concentrează pe birou, pe spațiul de lucru. Marile companii au înțeles că pentru a crește productivitatea angajaților este nevoie de o regândire a spațiului de lucru, de stimulare a creației, de interacțiune între membrii echipei, de familiar, de idei aparte menite să încurajeze dialogul între coechipieri. În era în care datorită digitalizării lumea devine un spațiu de lucru uriaș – până și în avion există wireless mai nou – e nevoie ca spațiile de birouri clasice să țină pasul cu ritmul actual al schimbării!

Amalia Sterescu, Fondator Outsourcing Advisors

Văd birourile moderne ca pe niște spații deschise, unde se întâlnesc angajați, clienți și parteneri. Biroul ideal este construit în jurul unui concept de design, dar, mai important, este gândit pentru oameni, pentru ușurința muncii, pentru confortul și nevoile lor.

Andrei Postolache, Co-founder & Trainer, Introspecials

E o vorba care zice “Home is where the heart is”. Nu văd de ce birourile n-ar fi la fel. Dacă tot ne petrecem acolo majoritatea timpului (exceptând weekendurile, vacanțele și somnul), cred că ar fi bine să ne gândim că un birou nu înseamnă doar mochetă, scaun, masă, lampă și un sertar, ci o a doua casă în care vrei să vii cu toată inima.

Marius Ursache, Antreprenor

În stare activă, petrecem în firmă mai mult timp ca acasă. Este firească atenția deosebită pe care o acordăm mediului de lucru și, la fel de firească, dorința să ne putem relaxa într-un spațiu prietenos. Mobilitatea, libertatea de a ne alege ambientul în care să muncim nu sunt un privilegiu ci o normalitate.

Liliana Stroia – Director marketing, IDEO

Birourile sunt pentru oameni. Pentru echipe de oameni. Poate că aparent sună banal, însă deseori actorii implicați în ciclul de dezvoltare – închiriere – amenajare – administrare a spațiilor de birouri uită tocmai clientul final. Pentru că, în realitate, acest client final nu este chiriașul (multinațională sau IMM) care va ocupa clădirea, nici investitorul care o va cumpăra, ci este o echipă de oameni.

Sorina Florescu - Communication Consultant

Spațiile pentru birouri sunt locurile de muncă indispensabile oricărei activități, într-o mică proporție sau în integralitatea ei. Transformările au început în România de la activități și afaceri care au pornit din spațiile disponibile ale locuințelor, dar în anii care au trecut acestea s-au mutat tot mai mult în spații special destinate, de multe ori organizate în complexe de activități cu complemente care au sporit confortul și atractivitatea. Recent putem constata faptul că cele mai avansate construcții din punct de vedere al sustenabilității, eficienței energetice și înglobării de sisteme avansate de management sunt cele destinate birourilor.

Șerban Țigănaș, președinte, Ordinul Arhitecților din România

Liderii din afaceri au înțeles că în noua economie e nevoie de spații adecvate pentru industriile creative. În România o întreagă generatie de manageri are acum o șansă de a-și demonstra capacitatea de dezvoltare, iar infrastructura adecvată este una din cheile noi ale succesului ei.

Marius Alexa, CEO Arhipelago

In ecuatia “ Angajati – Performanta ” isi regasesc intotdeauna locul si spatiile pentru birourile in care colegii functioneaza ca o comunitate. Astfel, aceste spatii “prind viata” si o influenteaza in mod direct pe a noastra, incurajeaza colaborarea, stimuleaza creativitatea si ajuta cresterea profesionala. Nu intamplator majoritatea celor care isi fac intrarea pe piata fortei de munca, cat si a celor care doresc noi provocari profesionale, acorda o atentie deosebita acestui aspect.

Sebastian Arhire - Managing Partner, Train 2 Perform

GEMINI CAD SYSTEMS

La Gemini CAD Systems de mai bine de un deceniu capitalul, perseverenta, creativitatea și inteligenta, toate 100% românești, s-au întâlnit într-o fericită simbioză, creând o poveste aparte în peisajul IT din Romania. Într-o clădire în care inspirația nu te părăsește nici o clipă, o echipă de elită elaborează algoritmi și produse software.

  1. produse software și hardware proprii
  2. tehnologie dezvoltată în Iași, cu inteligență locală
  3. echipă de elită axată pe inovație continuă
find out more
foto-1
clădiri de birouri in IAȘI
angajați în IT & Outsourcing
metri pătrați de birouri
comunități de IT active