THINSLICES

logo_thinslices

Client: Thinslices
Proiect: Amenjarea neconvențională a unui spațiu de lucru pentru 64 de persoane
Industrie: IT
Address: www.thinslices.com

DESCRIEREA PROIECTULUI

 

Cel mai bun proiect de amenajare interioară din regiunea Moldovei a fost acordat proiectului MUZEUL ELEFANȚILOR, realizat de echipa de arhitecți MIOLK din Iași.

Astăzi, acesta funcționează ca un spațiu de birouri fresh și neconvențional pentru aproximativ 64 de IT-iști entuziaști care formează echipa Thinslices.

CHECKLIST

 

  • atmosferă de muzeu
  • spaţiu de lucru contemporan şi unic
  • ușor de ordonat și întreținut
  • confortabil, flexibil și interactiv
  • scalabil

CEA MAI RECENTĂ POSTARE

p3

Citeşte toate postările

Birourile Thinslices din Iasi

premiate la Regionala de Arhitectura 2015

În octombrie 2015, Ordinul Arhitecților din Iași a organizat un eveniment arhitectural de amploare MUST- ul de Arhitectură 2015, care a inclus și Regionala de Arhitectură a Moldovei RAM: proiectele de arhitectură realizate în ultimii doi ani în Moldova ( Iași, Bacău, Neamț, Regiunea Nord-Est, Dunărea de Jos), au fost supuse unei jurizări naționale.

Premiul pentru cel mai bun proiect de amenajare interioară din regiunea Moldovei a fost acordat proiectului MUZEUL ELEFANȚILOR, realizat de echipa de arhitecți MIOLK din Iași.

În anul 2014, Echipa Thinslices, cucerită de această clădire, a avut viziunea unei vieți noi pentru palatul neoclasic: un spațiu de birouri fresh și neconvențional pentru cei aproximativ 64 de IT-iști entuziaști.

Proiectul premiat aduce în prim-plan spațiul interior al clădirii monument din str. Vasile Alecsandri nr.3. Construită de tatăl scriitorului Vasile Alecsandri în preajma anului 1830, dupa o istorie cu diverși locatari (de la familii ilustre la instituții ale statului) din 1975 clădirea devine Muzeu al Teatrului ca omagiu adus părintelui dramaturgiei moderne române. Hotărârea de retrocedare către familia ultimului proprietar din perioada interbelică reprezintă un prilej de renovare a spațiilor interioare care deja se aflau în stare accentuată de degradare.

În dialogul cu MIOLK, principala cerință a beneficiarilor a fost surprinderea atmosferei de muzeu, într-un spaţiu de lucru contemporan şi unic: o nouă casă pentru echipa de elefanți (membrii echipei Thinslices se autointitulează „elefanți”). O altă cerinţă importantă a fost legată de obținerea unor spații de lucru ușor de ordonat și întreținut, dar confortabile, flexibile și interactive în același timp.

Direcția strategică a constat în transformarea limitărilor clădirii în cele mai puternice componente ale proiectului, prin acțiuni minim invazive față de aceasta : obținerea unității într-o varietate de tipuri de spații și funcțiuni, o iluminare corectă într-o clădire finisată în care trebuiau duse cabluri electrice la vedere, holurile centrale spații foarte mari, ușor de pierdut ca spațiu util.

Pornind de la ideea că rigiditatea oferă o deschidere mai mare spre flexibilitate, echipa de arhitecți a arătat că designul spectaculos se poate face cu mijloace simple. S-au folosit cârlige, cabluri colorate, suporturi de tacâmuri, sfoară de rufe. Traseul muzeal este susținut de două elemente majore: corpurile de iluminat (ansambluri ce devin totem pentru fiecare încăpere) și zonele de expunere a obiectelor personale (griduri în care se pot agăța schiţe, desene, tricouri, mănuși de box etc).

Rezultatul a fost bucuria asumării spaţiului acestui nou muzeu prin joc. Acesta te încurajează să apeşi, să tragi, să glisezi, să prinzi, să întinzi, să muţi, să desparţi şi să uneşti elementele unui peisaj adaptabil şi versatil. Un traseu deschis, scenografic, experiențe noi, posibilitatea interacțiunii cu obiecte și informație, compun un alt fel de muzeu ce vorbește, de fapt, despre valorile beneficiarilor: respectul față de istorie și patrimoniu, inovația, creativitatea, spiritul ludic.

Birourile sunt pentru oameni. Pentru echipe de oameni.
Poate că aparent sună banal, însă deseori actorii implicati în ciclul dezvoltare – închiriere – amenajare – administrare a spațiilor de birouri, uită tocmai clientul final. Pentru că, în realitate, acest client final nu este chiriașul (multinațională sau IMM) care va ocupa clădirea, nici investitorul care o va cumpăra, ci este o echipă de oameni.

Sorina Florescu, Communication Consultant

Citește în continuare

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn