gala-pin-2016_pro-image-045

Preluare articol din Ziarul de Iasi

Peste 10.000 de fabrici din întreaga lume folosesc zilnic un produs software realizat de o companiei IT din Iaşi cu capital integral autohton. Înfiinţată în anul 2002, de antreprenorii Traian Luca şi Mihai Mitrică, Gemini CAD Systems a ajuns să se lupte de la egal la egal cu societăţi din Germania, Franţa şi Statele Unite care produc software pentru proiectare asistată de calculator. Firma ieşeană s-a axat îndeosebi pe produse software de acest tip dedicate industriei textile, dar şi cu aplicaţii şi în automotive şi aeronautică. Pentru a ajunge la acest nivel, conducerea societăţii afirmă că s-au depus eforturi semnificative, activitatea fiind concentrată îndeosebi pe dezvoltarea de soluţii inovative.

În prezent, pentru societatea ieşeană lucrează 70 de programatori, iar cea mai recentă cifră de afaceri a depăşit pragul de 11 milioane de dolari. „Iaşul se poate lăuda cu puţine reuşite economice importante. În afară de câteva cazuri din domeniul farmaceutic, îndeosebi Antibiotice SA, sau a dispozitivelor electrice, şi aici pot da exemplul fabricii de interfoane Electra, cele mai importante succese sunt legate de domeniul IT şi de marile companii străine care şi-au deschis aici filiale. Printre puţinele firme locale care au activitate la nivel mondial, un caz notabil este cel al Gemini CAD Systems”, spune Mihai Mocanu, director de marketing la Gemini CAD Systems.

Acesta a adăugat că, în cadrul societăţii pe care o reprezintă, totul se bazează exclusiv pe inteligenţa ieşeană. „Softul e gândit într-o clădire de birouri de sticlă, vis-a-vis de Liceul Pedagogic, unde lucrează programatori şi matematicieni şcoliţi la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza»”, a subliniat Mocanu. Compania mai deţine şi un centru tehnologic în comuna Miroslava, unde ingineri, absolvenţi ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, creează prototipuri hardware şi le dezvoltă pentru a fi integrate cu softul propriu. Produsele software şi hardware realizate la Iaşi de Gemini CAD Systems se vând în peste 35 de ţări de pe 5 continente, fiind prezente în peste 10.000 de fabrici. Totodată, societatea dispune şi de o reţea mondială de 300 de persoane care lucrează ca distribuitori, unii dintre ei venind pentru training chiar în Iaşi, a subliniat oficialul citat.

Nu în ultimul rând, adaugă Mocanu, activitatea societăţii are şi un semnificativ impact ecologic. „Datorită inovaţiilor aduse de softul făcut în Iaşi, în fiecare an se economisesc, la nivel mondial, aproape 1 milion metri cubi de apă şi 130 milioane kwh”, susţine acesta.

Conducerea Gemini CAD Systems a menţionat că dezvoltarea companiei este strâns legată de recrutarea celor mai competenţi tineri din facultăţile tehnice din Iaşi. Astfel, pentru a-i aduce în propria curte şi a-i „înrola”, societatea a decis să finanţeze programe de stagii de practică pentru cei mai buni studenţi din IT, matematică sau tehnologia construcţiilor de maşini, oferindu-le tinerilor posibilitatea de a face parte din echipele de dezvoltare.

„Tinerii au ocazia să înveţe în mod direct cum se lucrează la proiecte complexe, în care propriul soft este combinat cu elemente de robotică, optică sau lasere. Chiar şi în Iaşi există companii în IT şi domenii tehnice care au produse proprii şi ambiţii de a se lupta cu firmele mari din afara ţării. Uneori discret, fără să-şi facă mare publicitate, îşi văd de treaba lor, generând locuri de muncă şi taxe la bugetul local. Încercăm să răsturnăm mitul că orice ieşean căruia îi merge mintea trebuie să plece neapărat din România pentru a avea o şansă ca să se împlinească profesional, aşa cum merită”, a conchis Mocanu.

 

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
Read More